Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

luni, 3 mai 2010

FALSE MINUNI

ISPITIRILE DIAVOLILOR ECUMENICI

Un creştin ortodox a povestit ca a fost în pelerinaj la Medjugorje, în Croaţia, unde se află o parohie greco-catolică şi unde se arată Maica Domnului şi transmite mesaje unor copii. Aici a aflat că se întâmplă mari minuni, vindecări sufleteşti şi trupeşti. Într-o noapte a plouat cu stele. Enoriaşii parohiei, văzând această “minune”, s-au spovedit cu toţii a doua zi, crezând că vine sfârşitul lumii.

Ajuns la Medjugorje, creştinul ortodox s-a închinat în Biserică, s-a împărtăşit şi a urcat pe jos colina Podbrdo - Colina Apariţiilor - pe un drum care imita Drumul Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La a unsprezecea oprire, creştinul ortodox a văzut-o pe Maica Domnului, exact cum au văzut-o şi copiii şi cum este sculptată în statueta ce se află în faţa catedralei. În acele momente a auzit un glas care îl îndemna la pocăinţă şi i-a părut rău de păcatele săvârşite. A auzit şi alte mesaje şi a trăit stări de mare bucurie. Apoi i-au venit în minte gânduri să participe activ la unirea Bisericii Ortodoxe cu Biserica romano-catolică.

În timpul pelerinajului s-a împărtăşit de cinci ori la greco-catolici, dar când a revenit acasă a avut mari probleme, atat la serviciu, cât şi în familie (rudele pentru care s-a rugat certându-se şi bătându-se). După două zile de la sosire a avut o mare dorinţă de a veni la mănăstirile noastre ortodoxe şi a se ruga. Tot după două zile credinciosul ortodox a început să citească din nou Acatistul Rugului Aprins al Maicii Domnului. La puţin timp după ce a citit acatistul, pe cand se afla între veghe şi somn, a avut nişte gânduri de desfrânare şi în cameră să a apărut “un părinte” cunoscut, care s-a apropiat de el. Un gând îi spunea însă că nu este părintele pe care îl cunoştea şi, într-adevăr, când s-a uitat mai cu atenţie, a văzut că era altcineva. “Părintele” respectiv s-a apropiat de el şi în acele momente a simţit o forţă rea, care apăsa asupra lui. A vrut să facă cruce, dar era paralizat şi nu putea mişca mâna.

În partea lui stangă era un alt “părinte”, care avea un epitrahil negru şi a vrut să i-l pună pe cap. În acele momente de cumpănă, creştinul ortodox s-a rugat Maicii Domnului şi a făcut cruce cu limba, cele două persoane dispărând ca prin minune.

Creştinul a fost apoi la un duhovnic iscusit şi s-a spovedit, iar acesta i-a spus urmatoarele:

Un părinte duhovnicesc văzator cu duhul, care a fost în acel loc, a constatat că vedeniile şi mesajele pe care le primesc şi le transmit vizionarii nu sunt de la Dumnezeu.
Stările de bucurie şi fericire trăite de credincioşii ortodocşi care merg la Medjugorje nu sunt de la Duhul Sfant.
Orice abatere de la credinţa ortodoxă descoperită de Dumnezeu oamenilor este datorată diavolilor teologi-arhiconi care intră în mintea oamenilor mândri.
Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe interzic participarea la rugaciune şi în special împărtăşirea credincioşilor ortodocşi la alte religii şi confesiuni creştine, pentru a nu primi în sufletele lor din duhurile diavoleşti care se află în acele locuri.
Creştinul ortodox care părăseşte Biserica Ortodoxă, unde se află plinătatea Harului şi a Darurilor Dumnezeieşti, şi merge la alte confesiuni creştine ca să se roage şi să se împărtăşească, va primi de acolo duhuri diavoleşti.
Acest lucru îl vedem şi din relatarea creştinului ortodox care a fost în pelerinaj la Medjugorje. S-a văzut însă că prin citirea Acatistului Rugului Aprins al Maicii Domnului, ca de altfel şi prin citirea altor Acatiste şi prin spovedanie, Dumnezeu a alungat, prin Maica Domnului, diavolii pe care îi primise creştinul ortodox care participase la rugaciune şi împărtăşire cu cei de altă credinţă.

Această întâmplare este, de fapt, o minune dumnezeiască, pentru că sunt şi alte întâmplări nefericite, în care creştinii ortodocsi pierd Harul Duhului Sfânt şi rămân cu acele duhuri diavoleşti şi cu credinţa rătăcitoare sau eretică, ori trec la alte secte.


de Monah Paraschiv CLEOPA. Credinţa ortodoxă, Februarie 2000. Atitudini, Pg. 15

2 comentarii:

  1. :)) Sunt curioasa cat va ramane acest comentariu dar tin sa va spun ca Medjugorje NU este in Croatia ci in Bosnia si Herzegovina, ca parohia nu are cum sa fie "greco-catolica" ci doar catolica (de rit latin), ca Maica Sfanta nu se mai arata unor copii ci unor oameni maturi, in toata regula, ce au familii si copii la randul lor. Cat despre apaitii si vise necurate si alte cele..hmm..sincer am mari dubii. Cred ca toate aceste sunt niste simple inventii pentru inducerea in eroare a credinciosilor de rand mai necunoscatori. Ar trebui sa va fie rusina ca publicati astfel de lucruri. Dar, cum se spune, Domnul vede tot si nu va lasa nici o greseala nepedepsita, fie in viata aceasta, fie in cea viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. asa e, ai dreptate, este in bosnia hertegovina. acum, eu nu aveam nici un motiv sa ma indoiesc de scrierile monahului cleopa, dar, probabil ca si el s-a inselat asupra localizarii orasului. oricum, nici biserica catolica nu e hotarata daca sa accepte sau nu aceasta asa-zisa minune. de fapt, papa e hotarat sa nu le accepte.daca am gresit, doar Dumnezeu stie si ne va judeca pt asta.

    RăspundețiȘtergere